Deşeurile nu reprezintă doar o problemă de mediu, ci şi o pierdere economică. În medie, europenii produc 481 de kilograme de deşeuri municipale pe an. O parte din ce în ce mai mare a acestei cantităţi este reciclată sau transformată în compost, în timp ce o parte mai mică ajunge la depozitele de deşeuri. Cum putem modifica modul în care producem şi consumăm, în aşa fel încât să producem din ce în ce mai puţine deşeuri, utilizând în acelaşi timp toate deşeurile ca resursă?
Europa generează cantităţi foarte mari de deşeuri: de alimente şi din grădinărit, deşeuri din construcţii şi demolări, deşeuri miniere, deşeuri industriale, nămol, televizoare vechi, maşini vechi, baterii, pungi de plastic, hârtie, deşeuri sanitare, haine vechi şi mobilă veche… şi lista poate continua.

Cantitatea de deşeuri pe care o generăm este strâns legată de tiparele noastre de consum şi de producţie. Numărul foarte mare de produse care intră pe piaţă reprezintă o altă provocare. Schimbările demografice, precum creşterea numărului de gospodării alcătuite dintr-o singură persoană, afectează, de asemenea, cantitatea de deşeuri pe care le generăm (de exemplu, ambalarea produselor în pachete mai mici).
Spectrul larg de tipuri de deşeuri şi de rute complexe ale tratării deşeurilor (inclusiv cele ilegale) face dificilă obţinerea unei imagini complete a deşeurilor generate şi a locului în care se află acestea. Există date, deşi de calitate variabilă, pentru toate tipurile de deşeuri.

Cât de multe deşeuri generăm?
Centrul de date al UE privind deşeurile compilează datele referitoare la deşeuri la nivel european. Potrivit datelor pentru 2010 referitoare la 29 de ţări europene (adică UE 28 şi Norvegia), aproximativ 60 % din deşeurile generate au fost deşeuri minerale şi sol, în mare parte în urma activităţilor de construcţii şi demolări şi a mineritului. În ceea ce priveşte deşeurile de metale, hârtie şi carton, de lemn, deşeurile de substanţe chimice şi medicale şi deşeurile animale şi vegetale, fiecare tip de deşeuri a avut între 2 % şi 4 % din total.
Aproximativ 10 % din totalul deşeurilor generate în Europa reprezintă ceea ce se numeşte „deşeuri municipale” – deşeuri generate, în principal, de gospodării şi, în mai mică măsură, de întreprinderile mici şi de clădirile publice, precum şcolile şi spitalele.
În 2012, 481 kg de deşeuri municipale solide au fost generate pe cap de locuitor în cele 33 de ţări membre ale Agenţiei Europene de Mediu (AEM). Există o uşoară tendinţă descrescătoare începând din anul 2007, care poate fi explicată în parte de criza economică ce afectează Europa din 2008.

Pe drumul cel bun: mai multă reciclare, mai puţine depozite de deşeuri
Este posibil ca uşoara scădere care s-a observat în ceea ce priveşte deşeurile municipale generate în UE să fi redus impactul deşeurilor asupra mediului, într-o oarecare măsură. Totuşi, deşi cantităţile de deşeuri sunt importante, gestionarea deşeurilor are, la rândul său, un rol cheie.
În UE, în general, se reciclează o cantitate mai mare de deşeuri şi se transportă la depozitele de deşeuri o cantitate mai mică. În cazul deşeurilor municipale, proporţia deşeurilor reciclate sau transformate în compost în UE-27 a crescut de la 31 % în 2004 la 41 % în 2012.
În pofida acestor realizări, încă există mari discrepanţe între ţări. De exemplu, Germania, Suedia şi Elveţia trimit fiecare mai puţin de 2% din deşeurile lor municipale la depozitele de deşeuri, în timp ce în Croaţia, Letonia şi Malta cifrele sunt de peste 90% în fiecare caz. Majoritatea ţărilor în care ratele de deşeuri depozitate sunt mai mici prezintă rate ridicate ale reciclării şi incinerării, ambele peste 30% din totalul deşeurilor municipale.

Legislaţia UE stabileşte obiective ambiţioase
Transformarea în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor este strâns legată de legislaţia UE în domeniul deşeurilor. Principalul instrument legislativ în acest domeniu este Directiva-cadru privind deşeurile. Aceasta prezintă o ierarhie a gestionării deşeurilor: se începe cu prevenirea, urmată de pregătirea pentru reutilizare, reciclare şi recuperare şi se încheie cu eliminarea. Directiva are ca scop prevenirea în măsură cât mai mare a generării deşeurilor, utilizarea ca resursă a deşeurilor generate şi reducerea la minimum a cantităţii de deşeuri care ajung la depozitele de deşeuri.

Directiva-cadru privind deşeurile, împreună cu alte directive UE privind deşeurile, (referitoare la depozitarea deşeurilor, vehiculele scoase din uz, deşeurile de aparate electronice, bateriile, deşeurile de ambalaje etc.) include obiective specifice. De exemplu, până în 2020, fiecare ţară a UE trebuie să recicleze jumătate din deşeurile sale municipale; până în 2016, 45 % din baterii trebuie să fie colectate; până în 2020, 70 % din deşeurile nepericuloase din construcţii şi demolări (din masă) trebuie să fie reciclate sau recuperate.

Ţările UE pot adopta diferite abordări pentru a-şi atinge obiectivele privind deşeurile. Unele abordări par să funcţioneze mai bine decât altele. De exemplu, dacă sunt bine concepute, taxele pentru depozitarea deşeurilor par să reprezinte o modalitate eficace de reducere a deşeurilor depozitate. Creşterea răspunderii producătorilor, care înseamnă că producătorul trebuie să primească înapoi produsul la finalul ciclului de viaţă, pare să fie, de asemenea, o metodă eficace.

Poluarea atmosferică, schimbările climatice, contaminarea solului şi a apei…
Gestionarea neadecvată a deşeurilor contribuie la schimbările climatice şi la poluarea atmosferică şi afectează direct numeroase ecosisteme şi specii.

Depozitele de deşeuri, considerate a fi metoda de ultimă instanţă în ierarhia referitoare la deşeuri, eliberează metan, un gaz de seră foarte puternic, care este asociat cu schimbările climatice. Metanul este format de microorganismele prezente în depozitele de deşeuri din cauza deşeurilor biodegradabile precum alimentele, hârtia şi deşeurile provenite din grădini. În funcţie de modul în care sunt construite, depozitele de deşeuri ar putea, de asemenea, să contamineze solul şi apa.

După ce sunt colectate, deşeurile sunt transportate şi tratate. În urma procesului de transport, se eliberează în atmosferă dioxid de carbon – cel mai prevalent gaz de seră – şi poluanţi ai aerului, inclusiv particule.

O parte din deşeuri ar putea fi incinerate sau reciclate. Energia care provine din deşeuri poate fi utilizată pentru producţia de căldură sau electricitate, care ar putea înlocui energia produsă prin utilizarea cărbunelui sau a altor combustibili. Recuperarea deşeurilor pentru producţia de energie ar putea astfel să contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Reciclarea poate contribui chiar mai mult la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a altor emisii. Atunci când materialele reciclate înlocuiesc materialele noi, scade necesitatea extracţiei sau a producţiei de materiale noi.

Deşeurile afectează ecosistemele şi sănătatea noastră
Unele ecosisteme, precum cele marine sau de coastă, pot fi grav afectate de gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor sau de aruncarea acestora. Deşeurile marine reprezintă un motiv din ce în ce mai mare de îngrijorare, şi nu doar din motive estetice: faptul că animalele rămân prinse în aceste deşeuri, precum şi ingerarea acestora constituie ameninţări grave pentru multe specii marine.

Deşeurile au şi un impact indirect asupra mediului. Orice nu se reciclează sau nu se recuperează din deşeuri reprezintă o pierdere de materii prime şi de alţi factori de producţie utilizaţi în cadrul lanţului, respectiv în etapele de producţie, transport şi consum al produsului. Impacturile asupra mediului în lanţul ciclului de viaţă sunt semnificativ mai mari decât cele care apar exclusiv în etapa gestionării deşeurilor.

Direct sau indirect, deşeurile ne afectează sănătatea şi bunăstarea în numeroase moduri: gazul metan contribuie la schimbările climatice, poluanţii atmosferici sunt eliberaţi în atmosferă, sursele de apă potabilă sunt contaminate, culturile cresc pe terenuri contaminate, iar peştii ingerează substanţe chimice toxice, după care ajung în farfuriile noastre…

Activităţile ilegale, precum aruncarea, arderea sau exporturile ilegale au, de asemenea, un rol, însă este dificil să se estimeze amploarea acestor activităţi sau a impacturilor lor.

Pierderea economică şi costurile gestionării
Deşeurile reprezintă, de asemenea, o pierdere economică şi o povară pentru societatea noastră. Forţa de muncă şi ceilalţi factori de producţie (terenuri, energie etc.) utilizaţi în etapele de extracţie, producţie, difuzare şi consum se pierd, la rândul lor, atunci când sunt aruncate „resturile”.

În plus, gestionarea deşeurilor costă bani. Crearea unei infrastructuri pentru colectare, sortare şi reciclare este costisitoare, dar odată ce este instituită, reciclarea poate să genereze venituri şi să creeze locuri de muncă.

Deşeurile au, de asemenea, o dimensiune globală, care are legătură cu exporturile şi importurile noastre. Ceea ce consumăm şi producem în Europa ar putea genera deşeuri în altă parte. De asemenea, în unele cazuri, acestea devin în fapt un produs comercializat la nivel transfrontalier, atât în mod legal, cât şi ilegal.

Deşeurile ca resursă
Cum ar fi dacă am putea să utilizăm deşeurile ca resursă şi să reducem astfel nevoia de a extrage resurse noi? Extracţia unei cantităţi mai mici de materiale şi utilizarea resurselor existente ar putea contribui la evitarea unei părţi dintre impactul creat de-a lungul lanţului. În acest context, deşeurile neutilizate reprezintă, de asemenea, o potenţială pierdere.

Transformarea deşeurilor într-o resursă până în 2020 este unul dintre obiectivele principale ale Foii de parcurs a UE către o Europă eficientă din punct de vedere energetic. Foaia de parcurs subliniază, de asemenea, necesitatea de a asigura o reciclare de înaltă calitate, eliminarea depozitelor de deşeuri, limitarea recuperării de energie la materialele nereciclabile şi stoparea transporturilor ilegale de deşeuri.

Aceste obiective pot fi îndeplinite. În multe ţări, deşeurile provenite din bucatarii si gradinarit constituie cea mai mare parte din deşeurile municipale solide. Deşeurile de acest tip, atunci când sunt colectate separat, pot fi transformate într-o sursă de energie sau îngrăşăminte. Digestia anaerobă reprezintă o metodă de tratare a deşeurilor care implică trecerea deşeurilor biodegradabile printr-un proces de descompunere biologică, similar celui din depozitele de deşeuri, dar în condiţii controlate. Digestia anaerobă produce biogaz şi materii reziduale care, la rândul lor, pot fi utilizate ca îngrăşăminte, precum compostul.

Un studiu AEM din 2011 a analizat potenţialele beneficii ale unei mai bune gestionări a deşeurilor municipale. Constatările acestui studiu sunt surprinzătoare. Îmbunătăţirea gestionării deşeurilor municipale între 1995 şi 2008 a avut ca rezultat emisii semnificativ mai reduse de gaze cu efect de seră, scădere care poate fi atribuită în special emisiilor mai reduse de metan de la depozitele de deşeuri şi emisiilor evitate prin reciclare. Dacă, până în 2020, toate ţările îşi îndeplinesc integral obiectivele privind evitarea depozitării deşeurilor, prevăzute în Directiva privind depozitarea deşeurilor, ar putea exista o scădere suplimentară a emisiilor de gaze cu efect de seră provenind din ciclul de viaţă de 62 de milioane de tone de echivalent CO2 – ceea ce ar fi o contribuţie semnificativă la eforturile UE de atenuare a schimbărilor climatice.

Combaterea deşeurilor începe cu prevenirea
Potenţialele avantaje sunt imense şi pot facilita tranziţia UE către o economie circulară, în care nimic nu se risipeşte. Înaintarea pe scara ierarhiei deşeurilor oferă beneficii în termeni de mediu, chiar şi pentru ţările cu rate ridicate ale reciclării şi recuperării.

Din nefericire, sistemele noastre actuale de producţie şi de consum nu oferă multe stimulente pentru prevenirea şi reducerea deşeurilor. De la proiectarea produselor şi ambalare la alegerea materialelor, întregul lanţ de valoare trebuie să fie reconceput având în vedere, de la început, prevenirea deşeurilor, „resturile” de la un proces putând fi ulterior transformate în materie primă pentru un altul.

Înaintarea pe scara ierarhiei deşeurilor necesită un efort comun al tuturor părţilor implicate: consumatori, producători, factori de decizie, autorităţi locale, unităţi de tratare a deşeurilor etc. Consumatorii dispuşi să îşi sorteze deşeurile din propriile gospodării pot recicla doar dacă este creată infrastructura pentru colectarea deşeurilor pe care ei le sortează. Reversul este, de asemenea, valabil; municipalităţile pot recicla o proporţie mai mare doar dacă gospodăriile îşi sortează propriile deşeuri.

În ultimă instanţă, deşeurile pot constitui o problemă sau o resursă doar în funcţie de modul în care noi le gestionăm.